Negoita o desfiinteaza pe Dancila: Nu are ce căuta premier. Prestația ei m-a făcut să îmi fie jenă că sunt român!

In: Politic

Premierul Viorica Dăncilă a preluat conducerea PSD, spun surse social-democrate și este așteptată să facă un anunț important în următoarele ore.

Potrivit surselor citate, toți liderii PSD care sunt prin București și miniștrii se reunesc în sediul din Băneasa, de unde premierul va ieși să facă o declarație de presă despre viitorul partidului după condamnarea lui Liviu Dragnea.

Dăncilă va face apel la unitate și la calm în partid, mai spun sursele citate. Cel mai probabil, maine se va convoca un CEX pentru a se oficializa conducerea interimara a PSD cu Viorica Dancila.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, luni, că nu îl surprinde rezultatul înregistrat de PSD la alegerile europarlamentare deoarece ţara a fost condusă „într-un mod neprincipial şi într-o direcţie greşită”. El crede că nu poate fi guvernată o ţară care este împotriva ta, dar consideră că Liviu Dragnea se va agăţa de putere. De asemenea, Negoiţă mai spune că Viorica Dăncilă nu are ce căuta în funcţia de premier.

„Pe mine nu mă surprinde deloc, ba, dimpotrivă, îmi confirmă aşteptările. Nu este un moment de bucurie, nu avem de ce să fim fericiţi, este un moment de mare tristeţe. Ţara a fost condusă într-un mod cât se poate de neprincipial şi greşit, într-o direcţie greşită. Partidul la fel şi, pe cale de consecinţă, nu se întâmplă altceva decât să se culeagă rezultatele”, a afirmat Negoiţă.

El crede că Viorica Dăncilă nu avea ce să caute în funcţie de premier şi că prestaţia acesteia l-a făcut să îi fie jenă că este român.

„În primul rând, doamna Viorica Dăncilă nu  are ce căuta premier. Nu are ce căuta ca prim-ministru, credeţi-mă, că eu sunt un român demn. Niciodată nu mi-a fost ruşine să spun că sunt român. Credeţi-mă că prestaţia doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă atât internă, dar mai ales internaţională, m-a făcut de mult prea multe ori să îmi fie jenă că sunt român, ceea ce consider că este pur şi simplu inacceptabil. Nu are niciun fel de calităţi ca să poată ocupa această funcţie, asta ştiam din prima secundă pentru că vreau să vă reamintesc că am fost singurul care am votat împotriva numirii dânsei ca premier”,  a precizat Liviu Negoiţă.

El crede că o altă greşeală a fost modul cum a fost întocmită şi cum a funcţionat echipa de guvernare, într-un mod dictatorial, netransparent şi neprincipial.

„Felul în care a fost întocmită echipa de guvernare şi modul în care a funcţionat echipa de guvernare a fost într-un mod cât se poate de dictatorial şi de netransparent şi de neprincipial. Mult prea mulţi oameni din categoria doamnei Dăncilă au făcut şi fac în continuare parte din aceeaşi echipă. Oameni care nu au nicio legătură cu guvernarea, care nu sunt capabili să gestioneze ceva. Pe cale de consecinţă atât Guvernul, cât şi ţara au fost conduse într-un mod cât se poate de greşit, ca să nu zic prost”, a mai declarat primarul Sectorului 3.

By: Dobre Alin Tags: , ,
Loading...
Back to top

Share Page

Close