Suparat ca a pierdut banii la pacanele, un bucurestean a luat la bataie oamenii de pe strada

In: Bucuresti

Un bărbat din Bucureşti, supărat că a pierdut la jocurile de noroc, a lovit mai multe persoane, una fiind transportată la spital. Agresorul a fost prins de poliţiştii locali, care au folosit spray lacrimogen.

„Nervos ca a pierdut la jocurile de noroc un bărbat de 40 de ani a snopit în bătaie un trecător şi a devenit violent faţă de mai multe persoane. Bărbatul, deosebit de agresiv, a fost interceptat de poliţiştii locali în centrul Capitalei şi a fost imobilizat”, au anunţat, luni, reprezentanţii Poliţiei Locale Bucureşti.

Potrivit acestora, scandalul s-a iscat la o sală de jocuri de pe Bulevardul Corneliu Coposu, din Bucureşti.

Suspectul a fost depistat, pe baza descrierii martorilor oculari, de o patrulă din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. Bărbatul a refuzat, însă, legitimarea, nu s-a oprit la somaţie şi i-a ameninţat pe poliţişti.

„Mai mult, fiindcă bărbatul chiar a încercat să-i lovească pe agenţii din patrula poliţiei, s-a recurs la folosirea substanţelor iritant lacrimogene. După încătuşare, F. G. a fost condus la sediul Poliţiei Locale Bucureşti, în vederea identificării şi, apoi, a fost condus la sediul Secţiei 10 Poliţie pentru continuarea cercetărilor”, au mai transmis poliţiştii locali.

Aceştia au precizat că femeia lovită a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pentru îngrijiri medicale.

Loading...
Back to top

Share Page

Close