Directorul CNAIR, Narcis Neaga, este pe faras! Acuzatii de incompetenta si minciuna

In: Politic
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut, luni, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR, informează un comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.„În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, decizia vine după ce premierul a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiţii în infrastructura de transport.

„Astfel, premierul a solicitat explicaţii cu privire la întârzierile de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele 2 şi 3 ale autostrăzii Sibiu – Piteşti, precum şi la întârzierea lansării procedurii de execuţie pentru tronsonul 4 al aceluiaşi proiect. Totodată, şeful Executivului a cerut să îi fie prezentate explicaţii cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitaţie pentru execuţia secţiunilor 3 şi 4 din drumul expres Piteşti – Craiova, ca urmare a contestării procedurilor iniţiale. În acelaşi timp, prim-ministrul şi-a exprimat ferm nemulţumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naţionale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj – Deja, asumate a fi finalizate la sfârşitul anului 2018”, se precizează în comunicatul citat.

Dăncilă: Iau în calcul şi acum demiterea lui Narcis Neaga, şeful CNAIR

In: Stiri
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că ia în calcul şi în prezent demiterea şefului CNAIR, Narcis Neaga.Ea a fost întrebată dacă îşi menţine declaraţia de anul trecut privind demiterea lui Narcis Neaga dacă nu se construiesc 100 de kilometri de autostradă.

„Iau în calcul şi acum acest lucru (n.r. demiterea lui Neaga)”, a spus Dăncilă, duminică, la Antena 3.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că la nivelul Guvernului va fi înfiinţat un departament pentru infrastructură care se va afla în subordinea şefului Guvernului.

„Legat de autostrăzi (…) voi face un departament pentru infrastructură, pentru investiţii în subordinea primului ministru pentru că văd că fiecare a venit cu promisiuni, a spus 100 de km, facem 60 de km. Nu pot să-mi asum până nu voi face acest departament şi în fiecare săptămână membrii departamentului vor veni cu raportări publice asupra obiectivelor pe care le avem. (…) Vedem că apar în spaţiul public din ce în ce mai multe probleme sesizate şi vreau să ridic eu aceste obstacole să vedem atunci ce motive mai au să nu ducă la bun sfârşit ceea ce au promis”, a mai afirmat Viorica Dăncilă. AGERPRES / (A – autor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citiţi şi:

*Dăncilă: Măsurile pentru cei care au greşit în cazul fetiţei din Mehedinţi trebuie să fie foarte dure

*Dăncilă: Contribuţia lui Iohannis la Preşedinţia Consiliului UE foarte mică; l-aş lăsa corigent

*Dăncilă: În sondajele pentru prezidenţiale vom introduce şi un candidat comun al coaliţiei PSD-ALDE

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , ,

Dezastru pe Soseaua de centura: CNAIR a mai reziliat un contract!

In: Bucuresti, Trafic
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul pentru modernizarea sectorului cuprins între A1 şi DN 7 al Centurii Bucureşti, decizia fiind luată după ce reprezentanţii CNAIR au constatat că Asocierea SC Delta ACM 93 SRL & Azvirt LLC & SC Maxidegisn SRL a abandonat practic şantierul, potrivit agerpres.ro.
„După mai multe întârzieri imputabile Antreprenorului, progresul fizic în şantier a ajuns la 86,5 % în luna noiembrie a anului trecut, însă de atunci acesta nu a mai derulat nicio activitate. În plus s-a observat că lucrările efectuate în anii anteriori au început să se degradeze”, se menţionează în comunicat.

În acest context, subliniază sursa citată, CNAIR i-a transmis Antreprenorului nu mai puţin de 5 notificări, prin care a cerut acestuia să finalizeze lucrările restante.

Pentru a urgenta finalizarea proiectului, CNAIR s-a ocupat inclusiv de întocmirea documentaţiilor necesare exproprierii suprafeţelor de teren afectate de lucrări, deşi această obligaţie revenea Antreprenorului, conform contractului.

După finalizarea procedurilor de reziliere, se va decide modalitatea de continuare a lucrărilor restante.

Ca urmare a rezilierii contractului, Antreprenorului i se vor percepe penalităţi de întârziere, i se va reţine garanţia de bună execuţie, în cuantum de 10% din valoarea contractului şi i se va emite un certificat negativ, care nu îi va mai permite să mai participe la licitaţii publice în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene, timp de 3 ani.

Contractul pentru construcţia Sectorului Centurii Bucureşti cuprins între A1 şi DN 7 a fost semnat în luna noiembrie 2011, între CNAIR SA şi Asocierea SC Delta ACM 93 SRL & Azvirt LLC & SC Maxidesign SRL, iar lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din august 2014.

Proiectul, cofinanţat din fonduri europene nerambursabile, care are o lungime totală de 8,750 km, presupune configurarea la 4 benzi a acestui sector de drum naţional, reabilitarea a 2 poduri şi pasaje şi construcţia a 4 poduri şi pasaje noi.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , , , ,