Inca o manarie la Sectorul 5. Florea a prezentat pe 5 septembrie rechizitele cumparate la licitatie pe 6 septembrie!

In: Actualitate


Primarul PSD al Sectorului 5, Daniel Florea, prezenta triumfător, joi seară, pe Facebook într-un video pe care-l puteți consulta AICI, rechizitele pe care le vor primi elevii în prima zi de școală. 

„05.09.2019 – TOTI CEI 33.000 DE ELEVI DIN SECTORUL 5 VOR PRIMI RECHIZITE, IN PRIMA ZI DE SCOALA.

Continuam toate programele deja implementate:
-premierea tuturor copiilor care au luat note de 10 la bacalaureat si la evaluarea nationala;
-premierea cadrelor didactice care au pregatit copiii cu rezultate deosebite;
-vouchere educationale pentru toti elevii si pentru toate cadrele didactice;
-vouchere sociale;
-burse de merit;
-burse sociale (care se pot cumula cu bursele de merit)”, scria edilul pe Facebook.

Un detaliu despre care Daniel Florea și acoliții sperau să nu se afle ne-a sărit în ochi în legătură cu achiziția de rechizite pentru elevi.

Concret, Daniel Florea a prezentat rechizitele achiziționate în data de 5 septembrie în condițiile în care licitația privind achiziția rechizitelor urma să aibă loc în data de 6 septembrie. 

Potrivit surselor Podul.ro, jocurile în cazul achiziției rechizitelor au fost făcute cu mult înaintea licitației. Daniel Florea, mână-n mână cu Rareș Hopincă, City Managerul Sectorului 5, au tras sforile pentru ca rechizitele să coste de 3 ori mai mult decât ar trebui. 

Rareș Hopincă nu a fost doar în cazul acesta instrumentul folosit de Daniel Florea pentru manevrele financiare. În 2018 Rareș Hopincă se afla la conducerea Centrului Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”. În cursul aceluiași an, Primăria Sectorului 5 a cheltuit nici mai mult nici mai puțin de 700 de mii de euro pe evenimentul  „Zilele Sectorului 5” (citiți AICI ancheta Libertatea), pe parcursul căruia primarul PSD-ist Daniel Florea a fost slăvit de către cântărețul Dan Bittman pentru o sumă de 22 de mii de euro. „Domnule primar, văd că merge bine treaba aici, în Sectorul 5!”, i-a spus Dan Bittman primarului Daniel Florea. Contactată de Libertatea, Primăria Sectorului 5 a spus că: 

„Primarul Daniel Florea nu a avut nicio implicare în organizarea evenimentului „Zilele Sectorului 5”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” în urma aprobării în şedinţă de Consiliul Local. Centrul Cultural este o instituţie de interes public cu buget propriu şi aflat în subordinea Consiliului Local. Primarul nu propune şi nu decide ce şi când sunt organizate evenimente”. Așadar, Rareș Hopincă, în calitate de director al Centrului Cultural și de Tineret „Ştefan Iordache” organiza pe sume imense evenimente în care să i se aducă laude primarului PSD Daniel Florea. 

Revenind la cazul achiziției de rechizite pentru elevii Sectorului 5, Daniel Florea a încălcat Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice (o puteți consulta AICI) prezentându-le înainte ca licitația să fi avut loc. Puteți consulta în imaginile următoare faptul că data licitației este 6 septembrie, iar data la care Daniel Florea a prezentat rechizitele achiziționate este 5 septembrie: 

By: Dobre Alin Tags: , , , , , ,

Dan Barna, referitor la Comisia de anchetare a alegerilor: E ridicol, dar ar putea să existe un scop al PSD

In: Politic
Preşedintele USR, Dan Barna, consideră „ridicol şi subiect de glume” faptul că PSD doreşte înfiinţarea unei comisii de anchetare a „fraudelor” de la alegerile europarlamentare, arătând că mai curând ar putea exista un interes al partidului de guvernământ, care „înţelege” că prin votul electronic e mult mai greu să facă „matrapazlâcuri”.

„Mai ridicol decât să spui că ‘ştiţi, alegerile pe care noi le-am organizat cu ordinele noastre, cu mânuţele noastre, ştiţi, alegerile acelea, vrem să facem o comisie să vedem dacă nu cumva ne-am autofurat căciula’. Pare un banc din zona mărfii Bulă – Păcală. Probabil PSD, fiind obişnuiţi ani de zile să facă matrapazlâcuri în alegeri, acum au început sau se gândesc să conteste propriile lor alegeri. Este la limita ilarului”, a spus Dan Barna luni, într-o emisiune la Digi 24.

Preşedintele USR a adăugat că „dincolo de faptul că e caraghios, ridicol şi subiect de glume, ar putea să existe (…) o intenţie sau un scop” prin înfiinţarea comisiei de anchetă, susţinând că „PSD a înţeles că în momentul în care se foloseşte votul electronic (…) e mult mai greu să te mai înţelegi cu doi primari de-ai tăi dintr-un judeţ care să-ţi pună în loc de un 78, 378 (voturi – n.r.) sau să-ţi mai completeze puţin cifrele”.

„Am făcut propunerea, după o discuţie cu liderii grupurilor parlamentare PSD-ALDE, de constituire a unei comisii speciale comune de anchetă Cameră – Senat, pentru a analiza aceste acuzaţii care au apărut de fraudă la alegerile pentru Parlamentul European de pe 26 mai”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa de luni a Birourilor permanente reunite.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , , ,

Orban despre afirmaţiile unor social-democraţi despre fraude electorale: Guvernul a fraudat alegerile?

In: Politic
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat miercuri seara, referitor la declaraţiile unor social-democraţi privind posibile fraude la alegerile din 26 mai, că scrutinul a fost organizat de guvern iar respectivele declaraţii reprezintă o retorică „paralelă cu realitatea”, sunt de „cascadorii râsului”.

„E de cascadorii râsului. Nu cred că există ţară democratică din lumea asta în care partidul care organizează alegerile să inventeze că a fost fraudă electorală. (…) Preşedintele AEP este numit de majoritatea parlamentară, actele normative privitoare la organizarea alegerilor au fost emise de guvernul lor, organizarea alegerilor, efectivă, a fost făcută de guvernul lor. Păi ei ce spun? Că au fraudat alegerile, că guvernul care a organizat alegerile a fraudat alegerile? E o nebunie totală. (…) Nu mă aşteptam ca Fifor să rezoneze la incitările lui Şerban Nicolae, care are o retorică paralelă cu realitatea. Şi de fapt ei ce încearcă? Încearcă să-şi găsească o scuză că au pierdut alegerile în faţa propriilor cetăţeni, au acum o retorică înainte de congres, Şerban Nicolae probabil că vrea să candideze la preşedinţia PSD şi inventează tot felul de teme în care să iasă în evidenţă. Aberaţie totală”, a spus Ludovic Orban la Digi24.

El a adăugat că alegerile au fost „atât de corecte cât de bine organizate au fost de acest guvern”.

„Alegerile au fost atât de corecte cât de bine organizate au fost de acest guvern, iar cu siguranţă nu au fost bine organizate în diaspora, pentru că nu li s-a permis la zeci de mii de români să-şi exercite dreptul de vot iar cei care şi-au exercitat dreptul de vot şi l-au exercitat în nişte condiţii umilitoare. (…) E tot povestea asta cu statul paralel, cu aceeaşi retorică găunoasă care n-a prins la cetăţenii români şi care de fapt e o telenovelă fără legătură cu realitatea”, a adăugat Orban.

Senatorul PSD Şerban Nicolae le-a spus marţi parlamentarilor Opoziţiei că aceştia „vor da socoteală pentru fraudele” de la alegerile europarlamentare din 26 mai.

„Vorbiţi de alegerile din 26 mai, s-au finalizat cumva numărătorile? Sunt peste 2.000 de procese-verbale unde nu se potrivesc cheile nicidecum. (…) Veţi da socoteală pentru fraude, nu o să scăpaţi, asta este o promisiune. Cei care au votat de mai multe ori, cei care s-au făcut că nu pot să voteze vor da socoteală. În legătură cu infracţiunile de la aceste alegeri vom mai vorbi. Aş vrea să văd că facem modificările necesare în aşa fel încât să nu mai avem fraude electorale cu care să vă lăudaţi şi care să vă dea mai multe voturi decât meritaţi”, a afirmat Nicolae la dezbaterea moţiunii de cenzură intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot”.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , ,