Autorităţile judeţene au solicitat Guvernului 5,3 milioane de lei în urma inundaţiilor din Dâmbovița

In: Stiri
Autorităţile judeţene au solicitat Guvernului 5,3 milioane de lei pentru patru comune afectate de inundaţiile din ultima perioadă, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Dâmboviţa remis, marţi, AGERPRES.

„Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alin Manole, însoţit de directorul general al Direcţiei Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu, a efectuat, astăzi, o vizită pe teren, în localităţile Iedera şi Valea Lungă, pentru a analiza pagubele produse de precipitaţiile abundente căzute în ultima perioadă. După reuniunea de astăzi a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Instituţia Prefectului Dâmboviţa au înaintat viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu o solicitare de a adopta patru proiecte de hotărâre, privind alocarea a 5.300.000 lei din Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru comunele Valea Lungă, Vulcana-Băi, Ocniţa şi Iedera”, precizează CJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, pentru comuna Iedera, suma solicitată este de 1,9 milioane de lei şi vizează realizarea, în regim de urgenţă, a lucrărilor necesare pentru refacerea şi punerea în siguranţă a drumului comunal 115B Iedera de Jos – Colibaşi. Investiţia este justificată de activarea unei eroziuni pe malul stâng al pârâului Ruda, care a afectat partea carosabilă a DC 115B pe o lungime de aproximativ 300 metri. În prezent, circulaţia pe drumul comunal este închisă.

Pentru comuna Ocniţa s-a solicitat suma de 300.000 lei în vederea realizării în regim de urgenţă a lucrărilor necesare pentru refacerea străzilor şi uliţelor pietruite afectate de precipitaţiile din perioada mai – iunie. Investiţia este justificată de faptul că accesul în zona afectată se desfăşoară cu dificultate, întrucât, din cauza îndepărtării materialului pietros, s-au produs făgaşe pe partea carosabilă ce nu permit desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei rutiere.

Potrivit CJ Dâmboviţa, pentru localitatea Valea Lungă suma solicitată este de 2,4 milioane de lei în vederea realizării în regim de urgenţă a lucrărilor necesare pentru refacerea străzilor şi uliţelor pietruite afectate de precipitaţiile din perioada mai – iunie. Lucrările se impun deoarece accesul în zona afectată se desfăşoară cu dificultate din cauza debitelor crescute pe cursul local de apă „Valea lui Nat”, fapt ce a condus la reactivarea eroziunii de mal drept şi la distrugerea străzii „Uliţa 11”, amplasată paralel cu acest curs de apă.

În ceea ce priveşte comuna Vulcana-Băi, suma solicitată, 700.000 lei, este necesară realizării în regim de urgenţă a lucrărilor necesare pentru refacerea podurilor afectate de precipitaţiile abundente, cu atât mai mult cu cât în zonă accesul se desfăşoară cu dificultate, din cauza debitelor crescute pe râul Vulcana, care au afectat şi podurile din beton armat din punctele „Moară” şi „Noroaia”.

„Având în vedere faptul că fenomenele meteorologice nefavorabile sunt încă în desfăşurare, iar efectele acestora pot produce în continuare pagube, autorităţile judeţene continuă monitorizarea situaţiei”, se mai arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.

Ministerul de Interne precizează că viiturile au afectat 44 localităţi din 22 de judeţe

In: Actualitate
Ministerul de Interne precizează că, în ultimele 24 de ore, au fost afectate 44 localităţi din 22 de judeţe. Potrivit unui comunicat de presă, pompierii si autorităţile locale acţionează în sprijinul oamenilor pentru înlăturarea apei din case, pentru decolmatarea fântânilor, degajarea drumurilor şi în vederea evacuării preventive a oamenilor din zonele care ar putea fi afectate.

Patru copii cu vârste cuprinse între 9 luni şi 6 ani au fost daţi dispăruţi, o fetiţă de trei ani a murit, peste 100 de persoane au fost evacuate, 76 de locuinţe şi 132 de gospodării au fost afectate în urma inudaţiilor şi viiturilor produse de ploile abundente, conform Inspectoratului prntru Situaţii de Urgenţă, transmite News.ro.

Au fost inundații în Berceni, Valea Călugărească, Gherghiţa, Râfov, Albeşti Paleologu, Dumbrava, Câmpina, Sângeru, Lapoş, Urlaţi, Mizil, Sinaia, Ploieşti, Ceptura şi Bălţeşti, anunţă ISU Prahova, care a intervenit în cursul nopții cu motopompe.

În localitatea Lapoş, s-a produs o viitură care a afectat mai multe locuinţe, anexe gospodăreşti, autoturisme şi animale. Totodată, 100 de persoane au fost evacuate, acestea fiind cazate temporar la rude. În localitatea Valea Călugărească 29 de persoane au fost evacuate din calea apelor.

Unda de viitură a surprins şi localitatea Sângeru, unde o femeie şi 4 copii au fost luaţi de ape. Femeia a fost salvată, însă patru copii cu vârste cuprinse între 9 luni şi 6 ani au fost daţi dispăruţi.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , ,

Mai multe strazi inundate in Bucuresti dupa ploile din ultimele zile

In: Bucuresti

Ploile abundente din ultimele zile au inundat mai multe străzi din sectorul 6.

La primele ore ale dimineţii, au fost semnalate probleme pe Valea Oltului intersecţie cu Valea Ialomiţei, pe Valea Lungă și pe Strada Preciziei. Au fost acumulări de apă și pe Strada Pătrarului, Prelungirea Ghencea și Strada Râul Doamnei.

Primarul Gabriel Mutu face apel către Apa Nova să intervină prin curăţarea şi decolmatarea canalelor din toate cartierele Sectorului 6.

Totodată, edilul a dispus ca echipele Urban SA să acţioneze pentru curăţarea rigolelor şi a gurilor de canal.

Pentru sesizări, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon 021.9546, disponibil în permanenţă.

Sursa: bucurestifm.ro