PNL Bucuresti contesta in justitie ridicarea masinilor parcate neregulamentar

In: Actualitate

Organizația PNL București a atacat în justiție hotărârea Consiliului General de ridicare, depozitare și eliberare a autovehiculelor parcate neregulamentar, făcând plângere prealabilă, potrivit unui comunicat de presă.

PNL susține că prevederile hotărârii adoptate la inițiativa primarului general, Gabriela Firea, încalcă legislația care prevede că aplicarea sancțiuni poate fi făcută numai de către polițiștii rutieri, nu de polițiștii locali.

Or, hotărârea luată de consilierii generali arată că polițiștii locali au dreptul de a constata și aplica sancțiuni.

”Adoptarea unei asemenea măsuri brutale, fără nicio altă măsură care ar putea ajuta la fluidizarea traficului, demonstrează înțelegerea limitată de către actuala conducere a capitalei a unor noțiuni elementare de mobilitate urbană ce țin de statutul unui oraș european. PNL București a inițiat aceasta această acțiune pentru că astfel de inițiative trebuie să fie completate de măsuri complementare pentru a putea fi considerate benefice pentru București”, arată Violeta Alexandru, președinte PNL București.

By: Dobre Alin Tags: , , , , ,

Daimler recheamă în service încă 60.000 de maşini Mercedes-Benz

In: International

Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Daimler să recheme în service încă 60.000 de maşini Mercedes-Benz GLK 220 CDI fabricate în perioada 2012 – 2015, deoarece aveau instalate dispozitive capabile să reducă emisiile în cadrul testelor de laborator, a anunţat publicaţia germană Bild, transmite AFP.

Anul trecut, KBA ceruse Daimler să recheme în service 700.000 de vehicule echipate cu motoare diesel din întreaga lume, inclusiv 280.000 în Germania.

Printre modele se află Vito, C-Class, V-Class şi GLC cars.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al companiei a confirmat informaţia.

„O investigaţie este în derulare din aprilie”, a precizat oficialul Daimler.

După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, Guvernul de la Berlin a ordonat efectuarea de teste de emisii la toatele modelele de autovehicule aflate în prezent în circulaţie în Germania.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau pagubelor produse motorului. În consecinţă, Guvernul german a cerut producătorilor auto să revizuiască acest mecanism.

De asemenea, Daimler a rechemat la service în mod voluntar trei milioane vehicule din Europa care încălcau standardele privind emisiile. Măsurile au fost luate pentru a reduce emisiile de oxid de azot, care provoacă probleme respiratorii, a anunţat Daimler.

Board-ul Daimler a aprobat măsuri de reducere a poluării provocate de motoarele diesel în Europa, inclusiv o investiţie de 220 de milioane de euro pentru a moderniza peste trei milioane de vehicule Mercedes-Benz echipate cu motoare diesel.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: George Bănciulea, editor online: Gabriela Badea)

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , ,

Volkswagen şi Ford sunt aproape de semnarea unui acord de parteneriat

In: International

Volkswagen şi Ford sunt aproape de semnarea unui acord de parteneriat pentru a dezvolta vehicule autonome şi electrice, a anunţat joi directorul general al grupului german, Herbert Diess, transmite Reuters.

În martie, Volkswagen a semnat un acord pentru a dezvolta o camionetă cu rivala Ford şi a informat că va continua discuţiile privind extinderea alianţei lor pentru a include serviciile de mobilitate şi conducere autonomă.

Discuţiile se desfăşoară „foarte bine şi sunt aproape finalizate”, le-a spus joi Herbert Diess celor aproximativ 500 dintre directorii importanţi ai companiei veniţi din întreaga lume la sediul central din oraşul german Wolfsburg.

Ford a precizat că negocierile continuă şi noi informaţii vor fi date curând publicităţii.

Volkswagen, care încearcă să treacă peste efectele scandalului emisiilor (Dieselgate), vede alianţa sa cu Ford ca având o importanţă strategică pentru a-şi echilibra interesele regionale.

Cei doi producători auto vor să-şi combine forţele în domeniul vehiculelor comerciale şi camionetelor începând din 2022 şi să dezvolte în comun vehiculelor electrice şi autonome, o decizie prin care s-ar putea economisi miliarde de dolari.

Companiile Volkswagen şi Ford sunt presate să lanseze mai multe vehicule electrice în Europa, unde normele de poluare sunt înăsprite după scandalul Dieselgate, în care a fost implicat VW.

Volkswagen şi Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW şi Daimler, pentru a dezvolta o reţea de staţii de încărcare ultra-rapide în Europa. De asemenea, Ford a creat anul trecut o divizie separată, cu o valoare de patru miliarde de dolari, care să regrupeze operaţiunile sale din domeniul vehiculelor autonome şi, totodată, a demarat căutarea de investitori externi pentru această divizie.

Directorii celor două companii au vorbit recent despre potenţialele economii de costuri în urma adâncirii alianţei, iar oficialii VW au discutat despre posibilitatea de a-şi produce vehiculele la fabricile Ford, în timp ce producătorul auto american ar putea folosi platforma pentru vehicule electrice a grupului german.

Ford are ca obiectiv să cheltuiască 11 miliarde de dolari pentru a dezvolta vehicule electrice în perioada 2015- 2022. De asemenea, va cheltui 800 de milioane de dolari pentru tehnologia necesară maşinilor fără şofer.

Şi Volkswagen are ca obiectiv investiţii de 150 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a dezvolta vehicule electrice şi maşini fără şofer.

Producătorii auto din întreaga lume negociază alianţe pentru a împărţi costurile legate de dezvoltarea de vehicule autonome şi electrice. De exemplu, grupul nipon Honda Motor a anunţat că va investi 2,75 miliarde dolari şi va prelua o participaţie la Cruise Automation, divizia gigantului american General Motors Co care se ocupă de dezvoltarea de vehicule autonome.

Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , ,