Negoita si-a ales favoritul la presedintie: Il sustine pe Diaconu!

In: Politic

Actorul Mircea Diaconu, candidat independent susţinut de ALDE şi Pro România, are parte de susţinători şi din alte partide. Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, în prezent suspendat din PSD, a fost fotografiat alături de fostul europarlamentar la un local din Capitală.

Robert Negoiţă acesta a criticat în mai multe rânduri premierul şi Guvernul, acuzând că administraţiile locale au probleme financiare din cauza Executivului.

La începutul lunii iulie, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis să-l suspende pe Negoiţă din partid pe o perioadă de şase luni.

By: Dobre Alin Tags: , , , , ,

Partidului ADER si-a anuntat candidatul la alegerile prezidentiale

In: Actualitate

Marți 13 august la ora 11.00, la Hotelul Marriott din București, sala  Timișoara, partidul ADER va semna un Acord politic de susținere a candidatului său, Andrei Valentin Stoican la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna noiembrie a acestui an.

Semnatarii acordului politic sunt:

Partidul ADER, reprezentat prin domnul Neculai Onțanu în calitate de Președinte;

Partidul Alianța Lege și Ordine, reprezentat prin domnul Gl.Bg.(r) Bartolomeu Constantin Săvoiu, în calitate de Președinte;

Partidul Național Socialist, reprezentat prin domnul Vasile Orleanu în calitate de Președinte;

Partidul Socialist Creștin, reprezentat prin domnul Stan Dumitrică, în calitate de Președinte;

Federația Societatea Civilă Românească reprezentată prin domnul Petre Răcănel, în calitate de Președinte.

Reprezentanții celor patru partide împreună cu Federația Societatea Civilă Românească doresc să pună bazele unei Mișcări Naționale care-și propune colaborarea pentru alegerile prezidențiale din toamna anului 2019 și au ca prim scop alegerea unui președinte al românilor care să aibă o puternică susținere națională și care va contribui la schimbarea situației sociale, politice și economice din România.

By: Dobre Alin Tags: , , ,

Doar gura a ramas de ea! Gabriela Firea, eliminata din cursa PSD pentru presedintie

In: Politic

Gabriela Firea a avut o discuție de 20 de minute cu Viorica Dăncilă și Mihai Fifor înainte de ședința CEX al PSD de marți. În urma acestei discuții, susțin surse din conducerea partidului, nu se va mai supune la vot și candidatura Pruimarului Capitalei pentru calitatea de prezidențiabil din partea PSD. 

Primarul general Gabriela Firea a declarat, marţi, că nu se pune problema să-şi retragă intenţia de a intra în cursa internă din PSD pentru candidatura la preşedinţie, menţionând că sunt colegi care consideră că ea ar reprezenta „o gură de oxigen” pentru partid.

„Am venit la şedinţa Biroului Permanent şi la cea a Comitetului Excutiv, vreau în primul rând să vorbesc cu colegii mei. Nu se pune acum în discuţie problema unei retrageri pentru că nu am de ce, nu am vrut altceva decât ca PSD să prezinte în faţa românilor, în special în faţa membrilor de partid, ca o formaţiune politică democrată în care sunt permise dialogurile. Iată că am avut aceste discuţii şi în cadrul statutar şi au fost acele replici prin mass media, dar gândurile au fost întotdeauna pozitive pentru formaţiunea politică. Cred că totul s-a desfăşurat cu bun simţ”, a afirmat Firea, la începutul şedinţei conducerii PSD, întrebată dacă are de gând să renunţe la candidatura la preşedinţie.

Ea a spus că sunt membri ai PSD care consideră că partidul trebuie să câştige alegerile prezidenţiale, nu numai să intre în turul II.

„Sunt colegi care spun că aş reprezenta o variantă mai bună, o soluţie potrivită în context politic, că aş fi o gură de oxigen pentru PSD, după pierderea alegerilor europarlamentare”, a mai spus Firea, potrivit Agerpres.

Aceasta a reiterat că nu ia în calcul o candidatură independentă şi va respecta decizia colegilor din PSD.

„Aşa cum în viaţa personală dragoste cu de-a sila nu se poate, eu am vrut să fac un bine partidului – sau eu aşa am considerat că e bine pentru partid. Dacă colegii mei, în majoritate covârşitoare, nu consideră că această cale e potrivită pentru ei şi doresc o altă variantă, nu pot decât să accept votul. Sau poate nu se va ajunge neapărat la vot. (…) Eu voi spune colegilor mei cum am văzut şi cum văd lucrurile şi care sunt atuurile mele, pentru a deveni candidatul la alegerile prezidenţiale ale PSD. Fireşte, ideal ar fi fost să avem o alianţă cu ALDE şi Pro România. Înţeleg din negocierile care s-au purtat ieri că aceasta nu este posibilă, ce puţin pentru primul tur. Poate, eventual, pentru al doilea tur. Eu nu pot să impun ceva colegilor mei. Nu ştiu, poate va veni vreodată şi vremea mea, să spunem. Normal este să respect decizia colegilor”, a declarat primarul Capitalei.

Gabriela Firea a mai precizat că este normal ca membrii PSD să îşi asume rezultatul votului la alegerile prezidenţiale.

By: Dobre Alin Tags: , , , , ,

Gabriela Firea vrea sa candideze la presedintie, impotriva lui Pandele

In: Stiri

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că analizează atât personal, cât și alături de colegi din PSD o candidatură la prezidențiale, separat de PSD. Firea a explicat că o astfel de decizie o va lua doar în momentul în care PSD va decide susținerea unui alt candidat.

Gabriela Firea a fost întrebată dacă va candida la prezidențiale și fără susținerea PSD.

”Analizăm! Analizăm! Țara este mai mare decât granițele unui partid politic. Analizez eu cu mine și cu colegii din țară care mă susțin. Ei m-au determinat să nu mai fiu atât de abruptă în decizia de a nu mă înscrie în cursă. Vorbesc zilnic cu primari și lideri din țară care sunt speriați de posibilitatea de a intra în cursă cu un candidat care să nu poată acumula absolut toate voturile de pe zona de stânga. (…) Dacă vom pierde alegerile prezidențiale, din păcate vom pierde toate alegerile ulterioare.”, a declarat Gabriela Firea, la ”Marius Tucă Show”.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, impune o condiție pentru a candida la prezidențiale. Firea a explica că va candida doar dacă va fi candidat unic al PSD-ALDE și Pro România.

”Va trebui să mă consult (…) Mă voi întâlni cu colegii mei, este normal să ne întâlnim, să discutăm. Îmi pasă, sunt multe lucruri de făcut și în țară, ar fi anormal să nu mă intereseze ce se întâmplă în țară.

Aș candida la prezidențiale în condițiile în care aș fi considerată de către colegii mei din PSD, de către colegii de la ALDE și de către fostul nostru coleg Victor Ponta de la Pro România, dacă aș fi considerată cea mai bună soluție pentru centru-stânga. Atunci aș putea să fiu și eu măsurată, analizată. Eu nu am vrut să se spună că îmi e teamă, că sunt încremenită în proiect, că doresc să îmi conserv procentele de la Capitală.

În ultimele zile se tot spune că, în mod tradițional, PSD se înscrie în cursă cu președintele partidului, dar tot tradițional în ultimii 15 ani am pierdut. Poate ar trebui să facem o schimbare, din moment ce tradiția ne este nefavorabilă.”, a declarat Gabriela Firea, la ”Marius Tucă Show”.

La ultimul Comitet Executiv al PSD s-a decis ca partidul să meargă cu un candidat propriu la prezidențiale și să se negocieze alianțe cu ALDE și Pro România pentru a susține candidatul PSD.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , , ,

Cioloş anunță că el sau Barna va candida la Preşedinţie

In: Politic
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat luni că ori el ori liderul USR, Dan Barna, va fi candidat la preşedinţie „cu siguranţă”, evocând rezultatul Alianţei USR-PLUS de la alegerile europarlamentare.

Cioloş a vorbit la România TV despre colaborarea în cadrul Alianţei 2020 USR PLUS. „În urmă cu câteva ore ne-am ridicat de la masă. Am avut prima zi de discuţii pentru constituirea unei alianţe politice, după ce a trecut alianţa electorală în urma alegerilor europarlamentare. Suntem în continuare în legătură, lucrăm împreună şi o să mergem împreună până la capăt, dincolo de orice insinuări”, a afirmat el.

Întrebat dacă el sau liderul USR, Dan Barna, va fi candidat la alegerile prezidenţiale, Cioloş a răspuns: „Unul dintre noi o să candideze cu siguranţă. Vom face echipă oricum, în orice formă”.

Cioloş a afirmat că, în contextul rezultatelor de la alegerile europarlamentare din 26 mai, Alianţa 2020 USR PLUS va avea un candidat la prezidenţiale.

„Am avut peste 22% la ultimele alegeri. Suntem una dintre cele trei forţe politice principale ale ţării. Vedeţi vreun argument să nu avem un candidat, în condiţiile în care suntem una din principalele forţe politice din ţară? Am putea noi explica cumva cuiva că nu avem candidat când am avut rezultatul ăsta? Deci e firesc. Nu are nicio legătură cu alte candidaturi de la alte partide. Fiecare partid are dreptul să îşi prezinte candidatura. O să discutăm despre programele noastre politice în campanie”, a precizat liderul PLUS.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , , ,