Acuzatii grave la adresa Primariei Sectorului 3: Parcul Pantelimon este distrus fara niciun anunt oficial!

In: Sector 3

O bucată bună din Parcul Pantelimon din capitală a fost acoperită de Primăria Sectorului 3 cu un munte de pământ rezultat din excavaţii. Locuitorii din zonă sunt indignaţi pentru că au rămas fără spaţiul verde din faţa caselor, dar şi din cauza faptului că acum sunt nevoiţi să înghită praful cărat de vânt. La faţa locului nu există niciun panou de şantier care să indice legalitatea lucrărilor.

Muntele de pământ care a apărut peste noapte în Parcul Pantelimon din Sectorul 3 al capitalei (str. Gara Căţelu, nr. 94) se întinde pe o suprafaţă de peste 500 de mp şi are o înălţime de peste 7 metri. Potrivit locuitorilor din zonă, în ultimile două săptămâni, în fiecare zi în intervalul 8.00 dimineaţa – 3.00 noaptea, sute de camioane de pământ au fost descărcate aici.

Pământul pus cu nepăsare a acoperit mai mulţi arbori, printre care şi câţiva platani, stâlpi de iluminat, banci, garduri, scări şi alei. (FOTO) Locuitorii din zonă spun că din cauza prafului, dar şi a gălăgiei făcute de camioane, au ajuns să trăiască un calvar. Mai mult decât atât, aceştia spun că au sunat de nenumărate ori la Primăria Sectorului 3, la Poliţia Locală şi la Garda de Mediu Bucureşti, însă demersul lor a fost în zadar. Activitatea camioanelor a continuat.

Marian Costache este unul dintre locuitorii din zonă care au ajuns la capătul răbdărilor. El este indignat de modul în care ajuns să arate această porţiune din Parcul Pantelimon, dar şi de faptul că autorităţile nu i-au dat nicio explicaţie pentru faptul că zona verde în care era obişnuit să trăiască s-a transformat într-una deşertică.

„Aici erau nişte scări pe care coborai în parc. Era pistă de biciclete, erau bănci, stâlpi de lumină. Acum au pus pământ peste tot. Peste pomi, peste iarbă verde, peste tot. După cum vedeţi şi dumneavoastră, acum nu mai este aici absolut nimic. S-a distrus totul. Maşinile primăriei au adus pământ aici zi şi noapte. Până la două-trei noaptea. S-a cărat aici pământ non-stop. Am sunat la primărie de zeci de ori însă nu s-a rezolvat nimic. Când spuneam că pe Şoşeaua Gării Căţelu nr. 94 se fac lucrări şi nu putem să dormim din cauza zgomotului al prafului, mi se închidea telefonul. Cei de la Mediu la fel, Poliţia Locală la fel. Mi s-a închis telefonul”, a declarat Marian Costache pentru G4Media.ro.

La faţa locului nu există niciun panou de şantier care sa indice beneficiarul lucrărilor, statul acestora şi termenul de execuţie. Din pozele şi clipurile făcute de către locuitorii din zonă se poate observa cum camioanele care cară pamântul provenit din excavaţii aparţin uneia dintre firmele Primăriei Sectorului 3 – SC Algorithm Residence S3 SRL .

Citeste continuarea pe g4media.ro

By: Dobre Alin Tags: , , , , ,

Nicusor Dan anunta ca va candida la Primaria Capitalei si cere sprijinul USR si al PNL!

In: Life
Nicuşor Dan, fondatorul şi fostul preşedinte al USR, a anunţat, în direct pe B1TV, că va candidat independent în 2020 pentru Primăria Bucureşti şi a cerut sprijinul alianţei USR-PLUS şi a PNL pentru a putea câştiga în alegerile locale.„Nici USR, nici PLUS, nici PNL nu au luat vreo decizie privind candidatul pe care o să îl susţină la Primăria Municipiului Bucureşti. Eu cred că imediat ce o să se termine toate această nebunie cu probleme naţionale, şefia Camerei Deputaţilor, moţiune de cenzură, eu cred că o să existe înţelepciunea ca opoziţia să vină cu un candidat comun la Primăria Bucureşti şi eu cred că sunt cel mai bun astfel de candidat. Eu vreau să fiu să fiu candidat independent susţinut de partid, respectiv alianţă”, a afirmat Nicuşor Dan, în emisiunea „Dosar de Politician”.

Cât priveşte informaţia că Vlad Voiculescu va fi candidatul USR-PLUS pentru alegerile din Bucureşti, Nicuşor Dan a subliniat că nu este o candidatură asumată, ci doar un zvon.

„Nu există nicio decizie în USR privind candidatul la Primăria Capitalei. A fost un zvon pe care lume l-a citit ca pe o candidură asumată. Nu este o candidatură asumată”, a subliniat Nicuşor Dan.

Acesta a arătat că primarul general Gabriela Firea va fi un candidat foarte greu de învins în 2020 dacă opoziţia nu se va uni pentru a sprijini un singur candidat.

„Gabriela Firea este foarte greu de bătut, nici candidatul alianţei, nici candidatul PNL nu poate să o bată singur. Singura posibilitate este ca opoziţia să aibă cu candidat comun. O să accepte alianţă să sprijine candidatul PNL? Nu! O să accepte PNL să sprijine candidatul alianţei? Nu! Atunci să sprijine un independent să câştige toată lumea”, a arătat Nicuşor Dan.