Stadioanele Bucurestiului pentru Euro 2020 tocmai s-au scumpit cu 40% din pix

In: Sport

Cristian Erbaşu, reprezentant al firmei care execută lucrările de construcţie la stadioanele Steaua şi Giuleşti, a declarat că arenele s-au scumpit cu 40 la sută, după ce contractele de execuţie au fost actualizate cu rata inflaţiei şi cu noile cerinţe ale beneficiarilor. Erbaşu spune că trei sferturi din scumpire o reprezintă inflaţia, iar un sfert, cerinţele supimentare faţă de caietele de sarcini. El a anunţat că Stadionul Rapid nu va fi gata înainte de Euro-2020.

„Nu se măresc valorile stadioanelor cu o valoare infernală. Cele trei contracte – chiar dacă eu vorbesc doar de două (n.r. – Steaua şi Giuleşti), cele trei stadioane sunt identice, sunt făcute în aceeaşi perioadă – au prevăzută şi o clauză de actualizare a preţurilor, în funcţie de indicele de inflaţie. 70% din această valoare este aceasta actualizare prevăzută expres într-un contract propus de Banca Europeană de Investiţii, este un contract standard pentru toate contractele peste cinci milioane şi cu o durată de execuţie mai mare de un an de zile. Deci nu este o mărire de valoare, era prevăzută, nu avea cum să se estimeze acum un an şi ceva, acum doi ani şi jumătate, când s-au făcut studiile de fezabilitate, inflaţia pe următorii doi sau trei ani. Acum s-a făcut această actualizare a indicilor de inflaţie. Inflaţia nu o stabilesc eu, inflaţie este stabilită de statistici. Valorile s-au mărit cu aproximativ 40%, toate stadioanele s-au mărit cu acelaşi procent, pentru că studiile de fezabilitate au fost făcute în aceeaşi perioadă, iar execuţia stadioanelor se face la fel, în aceeaşi perioadă. Aproximativ 30% este inflaţia, aceştia sunt indicatorii, celelalte 10% reprezintă cerinţe suplimentare faţă de caietul de sarcini, impuse fie de situaţia din teren – au fost găsite foarte multe reţele care nu erau prevăzute în plan la Rapid – fie câteva cerinţe suplimentare impuse de UEFA. Toate s-au adunat. Au fost mai multe cerinţe, inclusiv beneficiarii au mai cerut mici schimbări, birouri suplimentare… La Steaua sunt de exemplu 8.000 de metri pătraţi în plus. Au rezultat din noua structură a stadionului, au fost gratis şi doar dotările pentru aceste spaţii sunt în plus. Toate cele trei stadioane vor costa în final maximum 160-165 de milioane de euro, mult mai puţin decât un stadion făcut la noi în ţară, acum zece ani, Arena Naţională, care are acelaşi număr de locuri cu cele trei stadioane (n.r. – în total). Cele trei stadioane se execută aproape la jumătate de preţ şi la standardele lui 2020. La Budapesta, acum, un stadion de 67.000 de locuri se face cu 500 milioane de euro. Nu e mai ieftin betonul în România decât în Ungaria, nici mâna de lucru numai e aşa de ieftină, în comparaţie cu ţările din jur”, a declarat Erbaşu, la Digi Sport.

El a precizat că UEFA a cerut numai un stadion pentru antrenamente în vederea Euro-2020, cel mai probabil acela urmând a fi Steaua. Stadionul Giuleşti va fi gata în octombrie 2020.

„La Steaua, aproximativ 85% din partea de beton este executată. Chiar dacă din afară nu se mai vede aşa de multă forfotă, în interior se lucrează foarte mult şi până la sfârşitul anului va fi executată şi partea de structură metalică de acoperiş, iar partea de învelitoare va fi finalizată în jur de 15 februarie 2020, în integralitate. Atunci se va vedea tot conturul stadionului finalizat. Evident că în interior vor fi multe alte lucrări de făcut, instalaţii, finisaje şi alte lucrări. La Giuleşti este o diferenţă de şase luni. În Giuleşti avem cele patru laturi, pe de o parte calea ferată, pe de alta este bulevardul, avem teatrul, o clădire veche şi pe partea cealaltă sala de sport şi a fost necesară o incintă de piloni. La Steaua s-a putut lucra zi şi noapte, dar la Giuleşti nu s-a putut lucra zi şi noapte din foarte multe motive, zgomot, praf, au fost destul de multe impedimente, nu toată lumea este dornică să aibă stadionul aproape acolo, au fost foarte multe reclamaţii, trebuia să respectăm şi programul locatarilor din jur. Stadionul Giuleşti se va ridica undeva în luna mai a anului viitor. Este adevărat că Giuleştiul nu va fi pregătit pentru antrenamente la Campionatul European din 2020, însă Steaua şi, din ce ştiu de la colegii mei, Arcul de Triumf vor fi pregătite pentru antrenamente la CE, însemnând că toate incinta va fi pusă la dispoziţie, teren, nocturnă, sonorizare, toate vestiarele, căile de acces tehnice şi tehnologice. (n.r. – La Steaua) nu vor fi gata restaurantele, nu va fi gata hotelul, nu vor fi gata anumite spaţii auxiliare. Rapidul nu va fi pregătit, într-adevăr, pentru antrenamente, însă undeva în luna octombrie şi stadionul Rapid va fi gata în integralitatea lui. (n.r. – La Steaua) scaunele vor fi montate, dar antrenamentele nu se fac cu spectatori. Nu scaunele sunt problema, scaunele se pun foarte uşor. Noi ne-am asumat atât faţă de FRF, cât şi faţă de UEFA că vom da acest stadion pregătit pentru antrenamente şi ei ne-au pus pe listă care sunt condiţiile pentru ca echipele să poată să se antreneze. Vor fi gata două, şi Arcul de Triumf, din câte ştiu de la colegii mei, dar numai unul singur va fi pentru antrenamente. Rapidul va fi gata cu patru, cinci luni mai târziu”, a adăugat Erbaşu.

Arena Naţională este destinată să găzduiască patru meciuri în cadrul Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, în Grupa C şi pe 29 iunie 2020, în  optimile de finală.

Conform cerinţelor UEFA, România trebuie să modernizeze patru stadioane în Bucureşti, pe care echipele participante să desfăşoare antrenamentele. Dintre  acestea, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf se află în diferite faze de realizare, în timp ce arena Dinamo a întâmpinat dificultăţi din cauza unor probleme juridice.

By: Dobre Alin Tags: , , , ,

Ce-i lipsea Bucurestiului? 300 de scrumiere amplasate de primaria Sectorului 3 pe strada!

In: Sector 3

Primăria Sectorului 3, împreună cu producătorul de tutun British American Tobacco, au anunţat marţi că vor monta primele 300 de scrumiere în puncte cu circulaţie intensă, de exemplu la intersecţii, în pieţe sau în staţiile de transport în comun, iar primarul de sector, Robert Negoiţă, a aprecizat că amenzile pentru nerespectarea curăţeniei sunt între 2.000-5.000 lei, potrivit news.ro.

”Nu încurajez fumatul, nu acesta este scopul. Însă sunt oameni care fumează şi trebuie să le creeăm condiţii. Iar păstrarea curăţeniei ne priveşte pe toţi cei care ne dorim civilizaţie. Este treaba fiecăruia să menţinem curăţenia”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, în cadrul unei conferinţe de presă, subliniind totodată că sancţiunile pentru nerespectarea curăţeniei sunt între 2.000 şi 5.000 lei.

Primăria Sectorului 3 aplică 100 de amenzi pe zi, a precizat edilul, fără a specifica dacă sunt amenzi în general sau numai acelea pentru nerespectarea curăţeniei.

Negoiţă a mai spus că, dacă de exemplu un şofer este prins că îşi goleşte scrumiera la semafor, el poate fi amendat, însă nu pot fi aplicate amenzi în baza dovezilor de pe camerele video.

”Legislaţia din România în Ev Mediu, nu putem amenda şoferii pe care îi surprindem pe cameră că aruncă chiştoace pe jos. Dar când îi prindem în fapt îi amendăm. Campania lansată alături de BAT completează demersurile Primăriei Sectorului 3 pentru un #SectorCurat, fiind, şi de această dată, primii în România care implementăm un sistem modern de colectare a resturilor de ţigarete şi transformarea lor în ceva util. Economia circulară este esenţială, iar marile oraşe ale lumii adoptă proceduri moderne în această direcţie”, a mai spus el.

În mare parte, scrumierele sunt deja montate, în zone aglomerate precum pieţe, intersecţii, staţii de transport în comun.

La rândul lor, reprezentanţii British American Tobacco spun că acesta este un proiect pilot, iar mucurile de ţigări vor fi valorificate energetic.

”Mucurile de ţigară vor fi colectate selectiv şi valorificate energetic, o premieră în România. Credem în alegeri informate şi asumate şi mai credem că fiecare dintre noi are un rol în asigurarea unui oraş curat. Tocmai de aceea, îndeosebi acum când tehnologia permite valorificarea energetică a chiştoacelor, vrem să încurajăm fumătorii să-şi arunce chiştoacele acolo unde le este locul: în scrumiere, nu pe stradă”, a declarat Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice, British American Tobacco Aria Europa Centrală şi de Sud.

Urmează ca în viitor campania să fie dezvoltată şi în alte zone din Capitală, afirmă ea, precizând că se poartă discuţii şi cu alte municipalităţi.

”Ne-am propus ca, până în anul 2025, 95% din toate deşeurile să fie reciclate”, a precizat Ileana Dumitru.

Toate chiştoacele colectate selectiv în acest fel vor fi valorificate energetic, ceea ce reprezintă o premieră în România. Valorificarea energetică a chiştoacelor este o tehnologie dezvoltată recent, de exemplu în Canada şi Statele Unite ale Americii, dar şi în câteva state din Europa precum Franţa, Germania sau Marea Britanie.

”Mucurile de ţigară colectate selectiv vor ajunge în centrul de transfer al Direcţiei Salubritate Sector 3, unde vor fi supuse unui proces de tratare, şi ulterior transferate către o instalaţie de coincinerare cu recuperare de energie, cu o capacitate de peste 12 tone/oră. Prin valorificarea energetică a mucurilor de ţigară colectate selectiv scade cantitatea de resurse naturale utilizate în procesul tehnologic de fabricaţie a cimentului. Datorita compoziţiei, mucurile de ţigară vor arde în totalitate, filtrele performante ale incineratorului blocând degajarea în atmosfera a oricăror gaze nocive”, a explicat Andrei Dinescu, director marketing Green Academy.

British American Tobacco are o cotă de 53% din piaţa tutunului din România.

By: Dobre Alin Tags: , , , , ,

Negoita e foc si para pe PSD. ”Colegii” de partid i-au blocat accesul al o functie europeana!

In: Actualitate

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, faptul că liderii Partidului Social Democrat au cerut grupului PES (Partidul Socialiştilor Europeni) de la nivelul Comitetului European al Regiunilor (CoR) să îi respingă candidatura pentru funcţia de preşedinte al grupului şi să îl suspende din grup.

”Viorica Vasilica &Co strikes again. Sau cel puțin încearcă. Fără vreo referire sau observație legată de activitatea mea profesională, actuala conducere a PSD a făcut o mișcare demnă de un film prost, cu actori la fel de slabi. Demonstrând că înteresul personal și orgoliul mare, mare, mare al unor indivizi sau individe mici, mici, mici, cântărește mai greu în viziunea lor decât profesionalismul cuiva, șefii PSD au trimis o scrisoare grupului PES de la nivelul Comitetului European al Regiunilor CoR.

Ce se spune în această scrisoare? Că, din cauza declarațiilor “dure și neprovocate” ce îmi aparțin și care “au afectat reputația partidului, dar și dorința de reformare a acestuia” (interesant, dat fiind că tocmai despre nevoia acută de reformare vorbeam și eu) șefii PSD, în numele Președintelui, Viorica Vasilica Dăncilă, cer grupului PES de la nivelul Comitetului European al Regiunilor – CoR nu doar să îmi respingă candidatura pentru funcția de Președinte al Grupului, ci chiar să mă și suspende din Grupul PES…

Pe scurt, pentru că am avut curajul să vorbesc deschis și liber, în țara noastră, fiindcă am atras atenția asupra mai multor aspecte ce nu sunt în regulă, în interiorul partidului, dar și la nivelul Guvernului, că am cerut insistent reformarea PSD, deci fiindcă am cerut măsuri, PSD cere SĂ FIU ÎMPIEDICAT să candidez la o funcție. O candidatură pe care am înaintat-o pe baza rezultatelor mele ca Primar, ca Președinte al Asociației Municipiilor din România, ca Președinte al Delegației României la CoR, deci PE BAZA MERITELOR ȘI A MUNCII MELE ȘI A ECHIPEI. Și cere să fiu și suspendat din grup?!

De câte ori vreun preferat al șefilor PSD nu este susținut de toată suflarea românească la o funcție, se invocă trădarea de țară. În timp ce, șefii PSD nu doar că nu susțin, dar chiar pun bețe în roate oricărui român care nu face parte din gașca lor.
Viorica Vasilica a zis: “ NU! Să nu-l lăsăm! Să fie o lecție pentru toți cei care îndrăznesc vreodată să gândească și să se exprime liber în PSD.”

PS: Ultima parte, admit, mi-am imaginat-o… dar probabil cam așa a fost”, a scris Robert Negoiță pe Facebook.

By: Dobre Alin Tags: , , , , ,

Firea anunta ca lucrările la Pasajul suprateran Doamna Ghica intră în linie dreaptă

In: Stiri
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat luni că a semnat autorizaţia de construire privind lucrările de la Pasajul suprateran Doamna Ghica.

„Lucrările la Pasajul suprateran Doamna Ghica intră în linie dreaptă. Am semnat autorizaţia de construire. Urmează devierea şi modernizarea tuturor reţelelor edilitare din zonă – apă, canalizare, gaze naturale, termoficare, electrice, iluminat public, telecomunicaţii şi sistematizare drumuri, conform proiectului”, a scris Firea pe Facebook.

Gabriela Firea a precizat că acesta este un proiect esenţial pentru fluidizarea traficului din Bucureşti.

„Pentru că zona Doamna Ghica este una foarte aglomerată, la propunerea mea, la începutul anului, au fost aprobaţi de către CGMB indicatorii tehnico-economici. În primăvară am semnat contractul pentru proiectare şi execuţie cu Trustul de Clădiri Metropolitane, iar acum am semnat autorizaţia de construire. Proiectarea a durat trei luni, aşa cum am promis, şi, conform contractului, lucrările se vor finaliza în 12 luni. Costul estimat al lucrărilor este de 28 de milioane de euro”, a menţionat Firea.

Potrivit acesteia, proiectul vizează realizarea unui pasaj suprateran la intersecţia străzilor Doamna Ghica cu Şoseaua Colentina şi are în vedere o îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie şi transport din zonă, asigurând o mai mare siguranţă şi o fluidizare a traficului rutier în nord-estul Capitalei. Pasajul superior va avea o parte carosabilă alcătuită din două benzi de circulaţie pe sens.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , ,

Toate cele 234 de parcaje ale Bucurestiului au ajuns pe mana companiei Gabrielei Firea

In: Bucuresti
Gestiunea serviciului public de administrare şi exploatare a parcajelor aparţinând Municipiului Bucureşti este delegată, prin concesiune, către Compania Municipală Parking SA, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de marţi a Consiliului General al Capitalei.Conform anexelor, este vorba de un număr de 234 de parcaje, cu o valoare totală de inventar de 97,2 milioane lei. Totodată, este prevăzut un plan de investiţii pe cinci ani, cu o valoare totală de 58 de milioane de lei, care vizează: amenajarea a 300 de parcometre în valoare totală de 20.010.000 lei; dispecerat cu videowall (patru ecrane) şi echipamente pentru reţea şi telecomunicaţii; software pentru parcometre (2,3 milioane lei); amenajarea a 16 parcări închise cu barieră; 300 de camere video (valoare totală 2,5 milioane lei).

Durata contractului este de cinci ani. Delegatul va avea obligaţia să asigure întreţinerea, modernizarea, amenajarea şi, după caz, construirea parcajelor, dotarea acestora cu indicatoare, automate de plată, bariere, soluţii smart parking.

Utilizarea gratuită a parcajelor va fi permisă pentru: autovehicule destinate transportului persoanelor cu handicap locomotor; autovehiculelor de intervenţie (salvare, pompieri, poliţie); organizarea şi desfăşurarea de evenimente cu caracter umanitar, evenimente finanţate de la bugetul local şi evenimente organizate de autorităţi centrale ale statului; autovehicule care deţin permise de parcare eliberate în baza dispoziţiilor transmise de delegatar către delegat.

Compania va avea obligaţia de plăti delegatarului (autoritatea municipală) o redevenţă în cuantum de 1% din încasările taxei de parcare, fără TVA, înregistrate în contabilitatea delegatarului.

Autoritatea Municipală, prin Corpul Agenţilor de Monitorizare, va verifica respectarea de către delegat a prevederilor contractului, modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, modul de administrare şi de exploatare parcajelor.

Nerespectarea de către delegat, din culpa sa proprie, a indicatorilor de performanţă, stabiliţi conform regulamentului, va atrage obligaţia de a plăti penalităţi contractuale.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , , , ,

Consiliul General a prelungit termenul de valabilitate a eco-voucherelor cu două luni

In: Stiri
Termenul de valabilitate a eco-voucherelor va fi prelungit cu două luni, respectiv până la 30 noiembrie, iar perioada pentru decontarea acestora va fi prelungită până la 20 aprilie 2020, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit raportului de specialitate, Municipalitatea şi-a propus prin implementarea acestui program eliminarea a 5.000 de autovehicule uzate, cu grad ridicat de poluare şi acordarea a 5.000 de eco-vouchere cu o valoare de 9.000 de lei în vederea achiziţionării de autoturisme noi Euro 6 sau a altor mijloace de locomoţie non-diesel, hibride sau electrice, în schimbul predării spre casare a autovehiculului uzat. În urma înscrierii participanţilor şi a finalizării etapei de verificare, a rezultat un număr de 4.194 de beneficiari. Programul se află în etapa de decontare a eco-voucherelor utilizate în cadrul unităţilor comerciale participante de către beneficiarii eco-voucherelor.

Conform aceleiaşi surse, în perioada mai-iulie au fost utilizate în cadrul unităţilor comerciale participante la program doar două treimi din totalul de 4.194 de vouchere, iar termenul de valabilitate expiră pe 30 septembrie.

A fost invocat de asemenea faptul că luna august este perioada efectuării concediilor de odihnă, de unde şi scăderea utilizării eco-voucherelor de către beneficiari. Totodată, „beneficiarii care doresc utilizarea eco-voucherelor în vederea achiziţionării unui autoturism nou se găsesc în situaţia în care perioada de timp cuprinsă între comanda şi livrarea unui autoturism nou să depăşească, în anumite situaţii, perioada de valabilitate a eco-voucherelor”, se mai arată în raportul de specialitate.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , ,

Intersecţia str. Izvor cu str. Nicolae D. Staicovici devine Piata NATO

In: Stiri
Denumirea de Piaţa NATO va fi atribuită spaţiului public situat la intersecţia dintre str. Izvor cu str. Nicolae D. Staicovici (Sectorul 5), potrivit unui proiect adoptat, marţi, de Consiliul General al Capitalei.Proiectul, propus de primarul general, Gabriela Firea, a fost adoptat cu 43 de voturi pentru şi 2 abţineri.

În acest loc, Ministerul Apărării Naţionale urmează să realizeze un postament pentru amplasarea drapelelor statelor membre ale NATO şi a simbolului alianţei.

În raportul de specialitate se arată că în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie, se sărbătoreşte Ziua NATO în România, marcată prin organizarea de ceremonialuri militare şi manifestări publice, iar atribuirea denumirii de Piaţa NATO ar avea ca scop consolidarea semnificaţiei acestei zile.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , ,

Incepe recensamantul tuturor animalelor de companie din Bucuresti

In: Actualitate

Primăria Capitalei, prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, va face, începând cu anul 2019, recensământul animalelor de companie din oraș, potrivit unui proiect adoptat marți de Consiliul General al Municipiului București. Recensământul va dura 2 ani, iar proprietarii animalelor trebuie să declare ce fel de animal deţin, ce rasă este, specie, culoare, talie, sex, vârstă.

De asemenea, trebuie să anunţe şi dacă acesta dispare, e înstrăinat, moare sau face pui.

Recensământul va fi realizat prin intermediul recenzorilor desemnaţi de ASPA, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00. Pe durata desfăşurării recensământului, proprietarii au posibilitatea declarării animalelor, personal sau digital, în vederea înregistrării, însă veridicitatea informaţiilor va fi verificată de către recenzori.

Proprietarii care refuză sau uită vor fi amendaţi, cuantumul acestora fiind între 200 şi 800 de lei.

Astfel, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte: refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor – cu amendă de la 400 la 800 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului – cu amendă de la 200 la 600 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătării unui/unor animal(e) – cu amendă de la 200 la 600 de lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se face de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti – Serviciul Poliţia Animalelor. Contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile jumătate din minimul amenzii.

În urma recensământului se va face Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar.

Potrivit proiectului, în România nu s-a efectuat niciodată un recensământ al animalelor de companie, neexistând decât nişte estimări în acest moment. Se aproximează în ţara noastră un număr de circa 11 milioane de animale de companie, dintre care 4 milioane ar fi câini şi 4,2 milioane pisici. Un studiu realizat în 2015 arată că 48% dintre românii din mediul urban deţin animale de companie. În Bucureşti se estimează că o familie din trei ar avea un animal de companie.

By: Dobre Alin Tags: , , , ,

Firea anunta ca cele o mie de locuri disponibile în cadrul proiectului ”O şansă pentru cuplurile infertile” au fost ocupate

In: Stiri
Toate cele 1.000 de locuri disponibile anul acesta în cadrul proiectului „O şansă pentru cuplurile infertile – FIV 2” au fost ocupate în mai puţin de trei luni, anunţă primarul general, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.„Cuplurile care nu au reuşit să-şi depună dosarul la ASSMB au o nouă posibilitate de înscriere începând cu 1 ianuarie 2020. Atunci, alte 1.000 de cupluri vor intra în proiect şi vor primi sprijin financiar în valoare de 13.800 lei/cuplu”, a precizat edilul general.

Ea a menţionat că până în prezent s-au născut 150 de bebeluşi prin programul „O şansă pentru cuplurile infertile”.

Pe 15 iunie, Primăria Capitalei anunţa debutul înscrierilor pentru proiectul FIV – 2. Beneficiarii sunt cuplurile cărora medicul specialist în obstetrică-ginecologie, cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată, le-a diagnosticat o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.

În 2018 şi 2019, un număr 2.000 de cupluri s-au înscris în programul derulat de Primăria Capitalei, în baza căruia bucureştenii primesc 3.000 de euro pentru a achita analizele şi procedura FIV (fertilizare in vitro).

Regulamentul poate fi consultat pe site-ul ASSMB, la secţiunea Proiect FIV2, fiv2.assmb.ro.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , ,

Firea, despre accidentul cu autobuzul STB: Pagubele sunt importante

In: Trafic
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat sâmbătă că pagubele rezultate în urma accidentului rutier din Bucureşti în care a fost implicat un autobuz STB sunt importante, dar a subliniat că important este că nimeni nu şi-a pierdut viaţa.

„Bineînţeles şi pagubele sunt de evidenţiat, de evaluat şi sunt importante, dar cea mai importantă este viaţa oamenilor şi mă bucur că nu a fost nici un caz foarte grav. Remarcăm cu toţii că în Bucureşti se circulă aşa cum se circulă. Nu pot să dau vina pe nimeni. Sunt convinsă că nici şoferul autoturismului personal nu a dorit. Sigur că fiind sâmbătă dimineaţa nu era trafic şi a apăsat pe pedala acceleraţiei puţin mai tare. L-am văzut şi la televizor, era destul de speriat. Îmi pare rău şi prin ceea ce trecem noi, ca autoritate, şi această familie, care a avut acest accident. Mulţumim lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat ceva grav, să fie mulţi călători în autobuz şi atunci vă daţi seama că în urma impactului ar fi fost răniri mai mari”, a precizat Firea.

Potrivit acesteia, „toate autobuzele STB au asigurare”, inclusiv autobuzele noi.

„Repet, pagubele sunt şi le vom evalua, dar nu sunt atât de importante pentru că nu se compară cu viaţa unui om şi, Slavă Domnului, că nimeni nu şi-a pierdut viaţa şi nici răniţi cu urmări de acum înainte nu sunt”, a spus edilul.

Firea a informat că autobuzul STB va fi scos din Dâmboviţa cu o macara de mare tonaj.

„În acest moment, având în vedere că autobuzul este greu şi nu este vorba de o maşină oarecare, din aceasta personală, a trebuit să facem rost de o macara mai mare pentru că nu exista în dotare până acum şi am închiriat prin Compania Municipală de Consolidări, de la unul dintre constructorii cu care colaborăm pe proiectele din Capitală. Am închiriat această macara pentru mare tonaj care se deplasează chiar în acest moment către locul accidentului pentru a ridica autobuzul STB”, a explicat primarul.

Gabriela Firea a atras atenţia că „o situaţie de criză în România s-ar repercuta direct asupra vieţii cetăţenilor”.

„Nu vreau să fim părtaşi la o situaţie de criză în România care s-ar repercuta direct asupra vieţii cetăţenilor. Să ne imaginăm astăzi, la accidentul de dimineaţă, că instituţia Brigăzii Rutiere nu ar fi funcţionat, că SMURD nu ar fi funcţionat, că Primăria Capitalei nu ar fi funcţionat, că STB nu ar fi funcţionat, că eram toţi decapitaţi, că oamenii erau acasă pentru că nu erau plătiţi. Iată un exemplu – orice se poate întâmpla în orice clipă, Doamne ajută să nu se întâmple. Dar o ţară care trebuie să fie guvernată după toate legile democraţiei trebuie să aibă instituţii funcţionale: Preşedinte, Parlament, premier şi în jos: miniştri, primari, preşedinţi de consilii judeţene. Noi nu putem să avem vid guvernamental în acest moment”, a spus Firea, prezentă la Mamaia la CExN al PSD.

Un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) a căzut sâmbătă în Dâmboviţa, în zona Podului Eroilor, în urma coliziunii cu un autoturism, o persoană fiind rănită uşor.

By: Sector 3 Bucuresti Tags: , , , , , ,